Mezel bun, de casă

Mezelurile obişnuite, din comerţ – salamuri, pastrame, şunci –  sunt îmbălsămate şi injectate cu o gamă diversificată de baiţuri, coloranţi,  grunduri,  lacuri, acetone  şi ceva nisip (cică agent anticoagulare). Ca să ţină mai mult în galantare, ca să arate mai bine, ca să drogheze mai eficient papila. Asta e o chestiune de notorietate. Dacă am şti măsurile potrivite, cred că am putea să preparăm  „şunculiţă ca în Ardeal”, „cârnaţi ot Pleşcoi”, „parizel de la ţară”  cu ce găsim acum într-un depozit de materiale de construcţii.

În câteva generaţii, probabil că organismele o să ni se adapteze, uşor-uşor, la noile ingrediente, iar nepoţii noştri o să vadă la TV-ul implantat în retine  ştiri cu autostrăzile din Austria mâncate de ţiganii români, urmaşii consumatorilor de lebede.  Nu iarna o să fie principalul vinovat pentru găurile din asfalt.

Şapă autonivelantă cu de toate, ori o  Sălăţică Robocop de şpan?  – vor oscila, între dezmăţ  gustativ şi cura de slăbire, domnişoarele puse pe măritiş.

Nici prenadez n-a mâncat, nici gura nu-i miroase, vor spune înţelepţii veacului ce va veni.

Toate aceste sunt scrise în viitor.

Nişte doamne au păşit, deja, curajoase, pe aceast drum.  Le bănuiesc, totuşi, că urmăresc o agendă feministă foarte grijuliu mascată: eliberarea femeii din bucătărie. Mai uşor spargi o cărămidă de perete pentru cină, decât să cureţi cartofi, să spumeşti la supe şi să te frigi la cuptor.

Până va ajunge Bechtel să concureze McDonald’s, eu şi dumneai, soţia, ne-am gândit să mergem împotriva curentului (fiind vorba de mâncare, expresiile echivalente sunt nepotrivite) şi să mâncăm mezel făcut în cratiţă, nu în paharul Berzelius. Cum produsele tradiţionale, bio, mio, sunt ori foarte scumpe, ori dubioase şi falsificate, am decis să le preparăm in za haus.

Iar rezultatul rebeliunii noastre gastronomice e ăsta:

Şuncă de pui făcută a la maison, mânca-ţi-aş. Este foarte bună şi înlocuieşte cu brio mezelurile mai sus vorbite din comerţ.

How it’s made: pieptul de la doi pui se freacă cu un amestec de boia dulce şi piper măcinat grosier (eu am un mojar pentru asta). Se unge o tavă cu un firişor de ulei, se montează pieptul de pui, se adaugă 4-5 boabe de ienibahar şi o linguriţă de boabe de coriandru.  Probabil că pot fi utilizate şi alte condimente, dar astea dau o savoare specială.

Se adaugă 3-4 căţei de usturoi şi o cană de supă de pui. Aici e şmecheria. Noi ne-am luat după nişte băieţi deştepţi de pe internet şi am făcut supă-supă, cu tacâmurile de la cei doi pui, cu legume, cu tot ce trebuie. Iar zeama am bagat-o la congelator, în pungi. Când avem nevoie, dezgheţăm o punguţă, în care intră o cană. Ajunge pentru două luni.

Mai departe – se acoperă tava cu o folie de aluminiu şi se lasă o oră la cuptor, la foc mediu. În ultimele 10 minute, folia se poate scoate, dacă doriţi să prindă puţină rumeneală.

Se taie numai după ce s-a răcit şi se păstrează la frigider, într-un vas acoperit, ca să nu se usuce şi, pentru două persoane, ajunge o săptămână. E meserie si dpdv bănesc. Reţeta am găsit-o  pe cevabun.ro, unde sunt multe alte chestii mişto.

Căşunene, Costeluşe, poftă bună şi vouă!

Anunțuri

3 responses to this post.

  1. Exact pe principiul asta mergem si noi, sa facem cat mai multe chestii in casa ca sa evitam pe cat posibil nenorocirile din prearatele din comert. Mai sunt unii care spun ca degeaba ma feresc de unele ca inghit altele, pai clar ca nu le pot elima total dar le reduc considerabil.
    Oricum, in ultima vreme am observat ca tot mai multi incearca sau vor sa incerce sa revina la bucataria bunicilor sau macar s aincerce sa mai gateasca si in casa si sa aprecieze adevarata valoare a produselor care pt o vreme, cand mcdonaldsul a detronat calitatea, au fost considerate rude urate si sarace.

    Răspunde

    • eu sper sa nu fie asa, doar o moda. inclusiv in ceea ce ne priveste pe noi.
      pentru ca este dificil sa te tii de bucatareala. pai, in loc sa ceri 300 de grame de salam feliat si sa te tolanesti pe canapea, seara, sa te apuci sa transezi puii, sa faci toate alea, ehe.
      dar la cateva saptamani mai luam o pauza, mai scapam la o sunca de Praga, ceva mai light, ca ti se uraste de acelasi fel de mezel.

      oricum, ma bucur sa constat ca, daca stii combinatiile potrivite, poti sa obtii un gust identic cu cel dat de sosurile si prafurile alea dubioase si nocive. eu am constatat ca sosul rezultat de la sunca asta de pui seamana 100% cu ala deosebit de bun de la pungile Knor de bagat la cuptor.

      Răspunde

  2. Eu n-am folosit niciodata vegeta sau alte prafuri de astea „mirifice” nici cuburi de alea de iti fac supa de care vrei tu cat ai clipi si nici o alta chimicala (singurul pacat e usturoiul deshidratat) nu folosesc condimente „pentru pui, vin, drob, sarmale, etc” am constatat ca cimbrul, piperul PROASPAT macinat, rozmarinul, busuiocul, coriandru si alte verdeturi, fac minuni
    La ei poate fi o moda (si asa suntem prea multi :P) la mine ma straduiesc inca sa il transform in stil de viata, de cativa ani imi iese 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: