Capitalismul cu faţă de semiumană, de vacă proastă

Ce s-a întâmplat, măi, dragă?

S-a întâmplat că în concediu am făcut un ocoliş până în Ploieşti, adică în primul oraş de pe traseu, în căutarea unui cabinet medical. Era o chestiune care, aparent,  impunea o vizită de urgenţă la doftor.

Primul astfel de aşezământ apărut în cale a fost Alfa Medical Center,  într-o clădire veche şi frumoasă.

În hol, într-o receptie-insulă, două domnişoare cu aere de hostese. Ghinion, medicul de pe specializarea respectivă nu avea program astăzi.

Dar ne puteţi spune unde să încercăm altundeva? 

La urgenţă, la judeţean.

N-am vrea sa ajungem la spitalul judetean, ne puteti recomanda alte clinici private din Ploiesti? Suntem de la ţară, nu cunoaştem frumoasa dumneavoastră urbe.

..Nu ştim.

Orice altă clinică, vă rugăm. Să ştim unde să sunăm, sau unde să ajungem. Vedem noi dacă au medic de care ne trebuie. 

…Nu ştim ce să vă spunem.

Cele două hostese-prinţese din recepţie ne privesc cu un aer bovin şi indiferent. Pasămite nu trimit clienţi la concurenţă. Asta eram noi, clienţi, ca la un service auto.

Plecăm, ajungem la Clinica Uromed, unde, ghinion – şi aici lipseşte medicul specialist.  Doamna de la recepţie, însă,  ne-ar fi bătut, de nu eram aşa pleoştiţi, după ce am vrut să-i strecurăm 10 lei drept mulţumire pentru cele 500-600 de telefoane date pentru noi, la alte clinici private.

Până la urmă, am rezolvat. Alarmă falsă, ne-am speriat ca proştii. Ce uşurare imensă. Hai să uităm, hai să plecăm, hai să ne vedem de concediu.

Sunt foarte mici şansele să se întâmple asta, dar, dacă  vreodată, un turist rătăcit pe munte, vreun alpinist cazut în prăpastie, sau cine ştie ce explorator al veacurilor viitoare va găsi în creierii munţilor un altar voodoo sub un copac scrijelit cu briceagul MUE ALPHA MEDICAL CENTER PLOIESTI,  să nu-şi spargă capul ca Champolion şi să ştie că  aceasta este explicaţia.

Ştiu că sunt sunt nedrept. Poate acolo lucrează nişte medici extraordinari, dedicaţi, corecţi, umani, care au salvat vieţi. Dar experienţa noastră asta a fost, netrecuţi de cele două cerberiţe-bivoliţe.

Vreau să cred că am avut de-a face cu prostie şi nesimţire crasă, de piţipoance paraşutate in the wrong place, nu cu  politica haină a unei firme de service şi întreţinere umană. Cu această speranţă în suflet, mofidicăm incantaţia de pe copac: fetelor, voi, alea două de pe 9 iulie, după-amiaza, să mă pupaţi  în cur.

O să vă aşteptăm o mie de ani pe litoral, vacilor proaste, să ne abordaţi cu ochii măriţi de teamă, ca să vă spunem unde găsiţi un cizmar prin Constanţa, că vi s-a desprins o baretuţă de la copite.

 

 

 

 

Anunțuri

3 responses to this post.

  1. Posted by ozzy77 on 17 Iulie 2012 at 13:07

    Si acum patronul/patroana de la Alpha Medical o sa se intereseze cine era pe tura in ziua respectiva si le va trimite un mail de multumire fetelor pentru loialitatea aratata companiei

    Răspunde

    • poate era o strategie de marketing, iar fetele merita intr-adevar laudate.
      deci, vine clientul, iar tu nu poti sa-l servesti cu nimic.
      atunci, il enervezi putin, poate-i sare tensiunea, poate-l ia cu lesin.
      in aceste conditii, hop, sari in ajutorul omului cu o pastila, o frectie, ceva facturabil.

      Răspunde

  2. […] si Optimizare Site Web 0723406355 Ploiesti Capitalismul cu faţă de semiumană, de vacă proastă « ciufutozaurus Alte anunturi si informatii pe aceeasi tema:Adrian Nastase renunta la recurs | Stiri – […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: