Nea Trăiene, UE îţi dă, dar nu îţi bagă şi-n traistă

Băsescu vrea să confirme teoria că nu poate fi învins în alegeri decât de el însuşi.

Săptămâna trecută, în concediu, mi-am propus să mă detaşez puţin de nebunia asta. N-am reuşit, am fost ca o minge de ping-pong, aruncată de o parte şi de cealaltă a fileului, după cum puncta fiecare tabără. Situaţia se menţine şi acum.

Când a intervenit viguros Europa spălată, am crezut că Băsescu o să câştige. Că o să piardă Voiculescu, Ponta şi compania. Presiunile UE i-au obligat pe ăştia să revină la pragul electoral cerut de Curtea Constituţională, mai greu de atins. Gata, câştigă Băsescu, nu se atinge pragul. După asta, au apărut discuţiile legate de referendumul întins pe două zile. Fuck! Se răstoarnă situaţia, iar părea că o să câştige Voiculescu.

Ieri, cică referendumul o să ţină doar o zi, cu program prelungit, totuşi. Hm. Hai, că reînvie speranţa. Poate nu se atinge pragul, cine ştie. Altfel, este evident că cei mai mulţi  – derutaţi, abrutizaţi sau, foarte mulţi, pur şi simplu ticăloşi sau proşti – o să voteze pentru demiterea lui Băsescu.

Aşadar, neatingerea pragului este singura speranţă.

În condiţiile astea, ce face nea Traian?! Se trezeşte să spună el, în mod repetat, că vrea o prezenţă cât mai mare la referendum. Că nu vrea să câştige la masa verde, ca la Liga lui Mitică. Şi că se supără nasol pe cine ar îndemna populaţia să boicoteze referendumul ăsta ilegal şi imoral.

Băsescu se joacă aici cu o miză care nu-i mai aparţine. Ca un administrator de bloc care joacă banii de întreţinere  la păcănele, în prag de iarnă şi de debranşare. Dincolo de scaunul lui, de care a zis că nu-i pasă, este vorba de păstrarea în funcţiune a singurului personaj capabil să garanteze libertatea Justiţiei. Ăsta este un fapt dovedit.  A salvat de la castrare, în mod repetat, DNA şi ANI, când Sergiu Andon, Marton Arpad şi alţii ca ei reuşeau să prindă instituţiile amintite cu cleştii de coaie. A promovat procurori şi miniştri cu competenţa şi caracterele potrivite pentru muit mafia transpartinică. Macovei, Morar, Kovesi, Predoiu.

Din perspectiva asta este indispensabil Băsescu. Pentru că a pus la punct singura armă capabilă să doboare corupt mare. Năstase, SOV, parlamentari, miniştri şi foşti miniştri. Asta mă interesează pe mine, să se rărească marea corupţie, să nu se mai fure de la mine. În rest, cu toată recunoştinţa,  mă fut pe hăhăitul lui şi pe orgoliile lui de super hero când nu e cazul.

Băsescu n-are voie să se dea acum viteaz  şi să atace tancul USL-ist cu sabia, precum ofiţerii ăia polonezi călări, care s-au trezit nas în nas cu o divizie de blindate germane. Pierde sigur. Pierdem noi sigur. Toate sondajele de opinie spun asta. WTF, chiar nu ascultă de nimeni?! Lăzăroiu n-o putea să-i ardă o sticlă goală în cap, să-l lase lat vreo două ore, până trece emisiunea la TV, când ştie că are de gând să iasă cu mesaje mobilizatoare la referendum?

Nu reuşesc să văd vreo şmecherie, vreo strategie deşteaptă în asta. Sper să am o mare revelaţie zilele astea, care să mă dea pe spate.

În altă ordine de idei, aţi sesizat că Europa FM o arde subtil pro USL?

Later edit: Razvan Cucui crede că „supărarea” lui Băsescu pe pedeliştii care fac apel la boicot e o idee bună. Pentru că Băsescu, ca prezident, nu poate să ceară boicotarea consultării boborului, pe când PDL are spaţiul ăsta de manevră. Şi că e utilă o distanţare de un partid prost văzut, dar care transmite, totuşi, mesajul necesar publicului: De referendum, staţi acasă.

Mda, acum ar pica aiurea să o mai dea la întors, odată ce a spus în Parlament că referendumul e legitim şi că le mulţumeşte că-l trimit la popor. Însă tot cred că o răzgândeală ar fi mai puţin periculoasă decât atitudinea de acum. Sau nu?!…Ar întărâta boborul, dacă pare că se fereşte de el? Iată nişte dileme.

Oricum, dacă El Cucui are dreptate, sper să prevaleze mesajul PDL, iar lumea să înţeleagă că Băsescu spune şi el chestii de complezenţă. Dar să le spună mai soft, futu-i, că am vazut oameni de treabă, care spuneau că, asta e, atunci să mergem la vot.

Între timp, a apărut teoria următoare: stăm acasă până pe la ora 18.00, până apar nişte estimări cu prezenţa la vot. Dacă trece ce 40%, sau un nivel care prefigurează atingerea pragului, atunci se merge masiv la vot, petru a vota NU. dacaă nu, nu.

Şi asta mi se pare riscantă. Ce te faci dacă 40% ăla de la ora 18.00 ar fi fost nivelul maxim de prezenţă pe care îl puteau stoarce USL-iştii, iar valul de NU-uri care ar urma ar valida referendumul, fără să îl salveze, însă, pe Băsescu?

Anunțuri

19 responses to this post.

  1. dacă Băsescu este demis, mai are voie să candideze la un mandat?

    Răspunde

    • nu stiu, dar nu cred. ma gandesc ca altfel, vreun viitor iliescu ar putea demisiona in ultima saptamana a ultimului mandat, ca sa candideze din nou, pentru un ultim mandat complet.
      dar nu conteaza, in cazul lui basescu. n-ar mai fi reales.

      Răspunde

    • nu, ar fi aberant sa fie asa!
      gindeste-te ca ar fi demis cu o zi inainte de expirarea mandatului … Deci ar avea in principiu 3 mandate.

      Răspunde

      • pai, pe acelasi principiu, ar putea fi suspendat la doar o luna dupa ce a fost ales si atunci al doilea mandat e ca si cum n-ar fi

        Răspunde

        • ….mda! good point.
          cred ca are dreptate ozzy, depinde ce spune curtea constitutionala.

          Răspunde

        • absolut! ar putea fi suspendat si la o luna dupa ce a fost ales.
          dar se presupune ca daca a fost ales, are o sustinere suficient de mare incit o tentativa de suspendare sa fie inutila la o luna dupa.
          oricum, nu suntem toti specialisti in drept, insa si legile astea, respectiv interpretarea lor, sunt facute si dupa niste considerente care sa aiba sens asa, in general. Asa ca este doar o parere, fara pretentii juridice.

          Răspunde

  2. Posted by ozzy77 on 19 Iulie 2012 at 9:40

    Sa incep cu finalul: nu ascult Europa FM:)
    Nici eu nu vad vreo smecherie in atitudinea asta de „mergeti la vot”, insa ma astept ca, in zilele urmatoare sa scoata vreo bomba ca aia din 2009 cu „ce-ati cautat, domnu’ Geoana, acasa la domnul Vantu?” Insa Basescu nu intelege ca, de data asta, chiar nu mai poate castiga la vot.

    @de-a dura lex: asta nu se stie sigur, depinde ce decide CCR. Nea Nelu a avut voie 🙂

    Răspunde

    • nici eu nu prea ascult, pentru ca nu ascult radio, in jenere. dar, in varf de munte, se prind doar europa fm si radio romanica actualitati.

      razvan cucui de la kamikaze crede ca basescu nu putea sa ceara el, ca presedinte, boicitarea referendumului. dar ca PDL poate. si ca da bine o „ruptura” cu PDL, partidul prost vazut de cei mai multi votanti.
      nu sunt convins.

      Răspunde

  3. am editat textul, pentru ca au aparut niste teorii cu privire la mersul la referendum. cica se sta in asteptare, iar daca USL da semne ca e pe cale sa atinga singura pragul de validare, atunci se iese la vot, pentru NU. iar mi se pare riscant.

    Răspunde

    • mai mult decât riscant.
      Băsescu contează pe circa 2 milioane de voturi din diaspora (Canada, mai ales), unde omul locuiește departe de secția de vot și nu poate merge să voteze în funcție de situația de la ora nu-știu-cât.

      era mai avantajos pentru Băsescu să fie două zile de vot.
      cetățenii care vor să-l vadă demis votau sigur în prima zi.
      iar a doua era pentru reglarea scorului de către suporterii lui Băsescu.

      ps. mulțumesc tuturor care au răspuns la întrebarea privind o eventuală candidatură a lui Băsescu.
      am întrebat fiindcă știu că un președinte demis nu va avea privilegiile unui fost președinte, deci mandatul întrerupt nu contează ca un mandat.
      iar dacă Băsescu ar putea candida din nou, USL ar avea motiv să boicoteze chiar ea referendumul.
      mă gândeam că poate Băsescu urmărește ceva de genul ăsta: îi sperie pe USL că ar putea fi ales iar, suporterii USL nu votează, suporterii lui Băse votează, scorul referendumului (validat sau nu) este favorabil lui Băse ș.a.m.d.
      firește, dacă nu mai are dreptul, Băsescu vrea cu totul altceva 🙂

      Răspunde

      • basescu sta nasol in toate sondajele, nu putea sa-si cladeasca vreun scenariu bazandu-se realist pe castigarea unor alegeri.
        in februarie-martie avea sub 10% increderea populatiei, acum, cica ar fi urcat pe la 25%

        Răspunde

        • da, dar de acum până în ziua alegerilor prezidențiale mai este mult.
          să ne închipuim că este demis și USL își face mendrele până la capăt:
          România out din UE, euro la 7 lei, gata acordurile cu FMI, salarii la stat neplătite timp de 2-3 luni ș.a.m.d.
          urmarea: un Băsescu cu mult peste 50%.

          Răspunde

          • mult prea riscant pentru base. cel putin asta cu romania exclusa din UE. in doi ani se pot intampla multe, si de bine, si de rau.
            astia aveau o urgenta exprimata clar de voiculescu: „pana nu luam si justitia, nu avem puterea”.
            justitia o puteau avea controland postul care face numirile la DNA, la parchet, adica presedintia.
            asta era urgenta, ii frigeau dosarele.

            Răspunde

            • insa sunt de acord ca este aproape sinucigasa varianta cu statul in expectativa pt vot.
              parerea mea este ca, daca se atinge pragul minim, adio.
              pur si simplu nu exista suficient de multi sustinatori ai lui basescu.
              sper sa mai aiba ceva asi in maneca.

              Răspunde

            • bine, făceam și eu un exercițiu de imaginație, încercând să mă pun în locul lui Băsescu și să găsesc un motiv pentru care îndeamnă cetățenii să voteze, altul decât faptul că așa e protocolar 🙂
              nici eu nu cred că Băsescu ar sconta pe sperierea USL cu un al treilea mandat.
              dar am învățat că Băsescu are întotdeauna un iepuraș în pălărie, deci are sens ceea ce face.
              Băsescu are marele talent de a fi bou doar atunci când calitatea de bou este irelevantă.

              Răspunde

  4. nici eu nu ascult Europa FM dar ca tot ai zis, mi-am amintit de o faza de acum vreo doi ani cand mergand prin tara si prindeam doar postul asta ne-au iesit pe nas cele zece melodii pe care le repetau pana la isterizare. Ca si cum ne-ar fi citit gandurile, un om suna si intreba de ce dracu sunt doar zece piese care se repeta obsesiv iar raspunsul a fost stupefiant „nu ne imaginam ca ne asculta cineva mai mult de doua trei ore pe zi”…
    acum revenind la oile noastre eu tot mai sper ca asta nu isi da singur cu tesla in oua de amorul artei
    mi-a placut cand a zis, vis-a-vis de faptul ca astia nu mai stiu ce sa faca sa lungeasca timpul de votare, aproximativ „sa tina votarea pana iese cum vor ei” 🙂

    Răspunde

  5. stam acasa.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: