Ce să mai facă Băsescu la Cotroceni?

Mă tot lovesc online de pleoşteala unor comentatori care se întreabă, deznădăjduiţi, că ce-o să mai facă Băsescu la Cotroceni, izolat, cu un guvern ostil, chiar dacă supravieţuieşte referendumului.

Păi, stimaţi tovarăşi, ce să facă?! Uite, o să bea un vischi, mai întâi. Apoi, o să facă chestiile care constituie motivul principal pentru care încă este sprijinit de o parte a populaţiei lucide şi de Occident.

De exemplu, o să aibă grijă cine ajunge la DNA şi Parchetul General, după ce le expiră mandatele lui Morar şi Kovesi. Asta încă  îi mai stă în puteri. Vi se pare puţin lucru? Nu e deloc, e chiar esenţial. Dovadă e faptul că procesul de suspendare a căpătat un ritm galopant după ce au ajuns în puşcărie intangibilii Năsase şi SOV. După ce Voiculescu s-a clătinat, cu ochii beliţi de spaimă, deasupra hăului.

Justiţia e miza acum, iar cărţile se fac pe termen lung. Iar Băsescu este, probabil,  ultimul atu pe care îl mai are Justiţia în bătălia cu revoluţia bunului simţ a lui Antonescu.

Care Antonescu, apropo, merită o întrebare în oglindă – ce legitimitate a avut  Crin Antonescu în Parlament, din moment ce a câştigat mandatul de pe locul al doilea, prin redistribuire? Adică nu a fost votat de majoritatea electorilor din colegiul respectiv. Aşa cum el se întreba ce legitimitate ar mai avea Băsescu la Cotroceni, din moment ce nu mai este preferat de majoritatea electorilor.

Diferenţa ar fi că pe Crinelu nu l-au vrut oamenii de la început, pe când pe Băsescu nu-l mai vor la mijlocul mandatului, după 3 ani de criză, erori de comunicare şi propagandă securist-voiculesciană.

Între timp, Sebastian Lăzăroiu spune pe contul său de Facebook că sunt şanse mici ca referendumul să atingă pragul minim de validare.

Anunțuri

8 responses to this post.

  1. Băsescu mai are un lucru de făcut la Cotroceni:
    să reprezinte România.
    președintele interimar (eventual ales data viitoare), premierul și ministrul de externe sunt persoane de care partenerii din UE se feresc și le tratează cu răceală.

    Răspunde

    • eu sper ca occidentul si, mai ales americanii, sa puna umarul in continuare la muit mafia. astia au aici scutul antiracheta, ir noi il avem pe filoputinistul Marga. not cool.

      Răspunde

  2. ei … deci se pare ca NU mai mergem la referendum! 🙂

    Răspunde

  3. ezaact.
    cum spunea SareInOchi, pe 29 iulie – „Grătare, nu trădare!”

    Răspunde

  4. bun. ma simt usurat ca astia si-au bagat mintile in cap. asa, domnu Baselu, wtf.

    Răspunde

  5. Posted by neax on 24 Iulie 2012 at 7:30

    Sau mergem la referendum ca observatori din partea Asociaţiei Blogary, de exemplu.
    http://www.blogary.ro/2012/07/observatori-la-referendum-din-partea-asociatiei-blogary/

    Răspunde

  6. uite, eu duminica imi propun sa ma preumblu prin oras cu un aparat foto la mine.
    insa nu cred ca in oras se comit fraudele mari, ci la sate.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: