Wishful not thinking

O doamnă care pare foarte dedicată cauzei Varanului, Roxana Iordache, înţeleg că fost sau actualmente jurnalist, opinează:

Deşi, în condiţiile unui vot atât de zdrobitor, acel cvorum, oricum aberant, n-ar mai fi constituit un criteriu nici pentru Curtea Constituţională.

Nestematul  ăsta e echivalent cu următorul gând de mamă tristă, în faţa listelor de la liceu:

În condiţiile în care atât de mulţi  – 60% –  dintre candidaţii la bac au ratat nota minimă de trecere, dar şi-o doresc cu ardoare, pentru Ministerul Educaţiei n-ar mai trebui să conteze nota aceea minimă prevăzută de lege.

Vă pupă doamna Abramburica!

Încă o bucăţică din viaţa emotivei doamne Roxana, trecută prin ziua referendumului:

Acum, când încep să scriu, e aproape 5 după-amiaza, deja pe la 1 şi ceva votasem […] De dimineaţă am plâns, de mai multe ori. Prima dată, pe la 7:30, când am văzut cât de mulţi votează deja. Şi când i-am văzut pe Dana, Andrei şi Mihnea Năstase. 

Ciuruc trist:

Anunțuri

4 responses to this post.

  1. Posted by neax on 1 August 2012 at 7:22

    Doamnă Iordache, respectuos vă urez să vă băgaţi curul varanului în gură şi ouăle lui Năstase în nas, ca să nu vă mai curgă mucii deontologici când plângeţi la vederea Danei 0049, Andrei 0049 şi Mihnea 0049.

    Răspunde

  2. Posted by neax on 1 August 2012 at 7:22

    lui şi lui

    Răspunde

  3. Posted by ozzy77 on 1 August 2012 at 9:04

    Saraca femeie, ce drama. Unde e Paunescu sa bage repede 75-80 de strofe?
    Referitor la prag, exact asta incercam si eu sa-i explic unei doamne care, tot asa, se involburase ca pentru cateva procente e pacat sa nu se valideze referendumul: din punct de vedere al dreptului de a conduce un autovehicul, unul care pica sala cu 20 de puncte e fix la fel cu unul care n-a dat niciodata examenul.

    Răspunde

    • pentru doamne am un exemplu special, de magar 🙂
      fie un domn X, cu care APROAPRE ca te-ai coţăi. dar nu chiar.
      ei, pentru ca domnul X se apropie de standardele tale, chiar si fara sa le indeplinească, el te futează.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: