Pentru idioţi, despre importanţa pragurilor

Văd că în dovlecii seci ai unora persistă teoria tâmpită după care referendumul trebuie validat, chiar dacă nu s-a atins pragul minim. Pentru că nu se poate ignora că atât de mulţi cetăţeni –  7 milioane, aproape câţi trebuia – s-au pronunţat pentru demitere.

Şi că nu se poate arunca la coş realitatea celor 7 milioane de voturi. Şi că, fiind atât de aproape de ţintă, trebuie, totuşi, să fie considerată îndeplinită condiţia numerică, de volum.

Bineeeee. Acestor mâncători de bullshit  le propun următoarea chestiune: să meargă ei de luni la patroni, la angajatori şi să semneze o hârtie prin care să fie de acord ca în ziua de salariu să primească aproape toată suma cuvenită şi convenită prin contractul individual de muncă, adică prin legea dintre părţi.

Păi, dacă la referendum au lipsit vreo 5-6 procente, iar ei cer, totuşi,  validarea, pentru că, la mintea lor, ar fi acelaşi lucru , atunci să accepte şi că patronul le plăteşte efectiv cu 5-6% mai puţin, dar ei să semneze că au luat toată suma.

Bă, nu puteţi ignora că patronul v-a plătit, totuşi, atât de mult din salariul legal, aproape tot etc.

Anunțuri

5 responses to this post.

  1. Posted by Nea on 6 August 2012 at 7:25

    Mai e ceva. Platon, Curba lui Gaus şi alţii spun că mulţi nu înseamnă necesarmente şi deştepţi.

    Răspunde

  2. da, ca si vorba aia cu „prosti, prost da’ multi”
    duca-se pe pustii

    Răspunde

  3. eu am decis sa ma angajez in discutii cu colegii, prietenii contaminati de antenism. chiar cu riscul unor ciondaneli soft. nu e cazul sa se auda o singura voce.

    Răspunde

  4. Posted by Nea on 7 August 2012 at 7:23

    Şi eu. Am fost nevoit să stau vreo 2 ore în compania cumnaţilor, în maşină.
    Au început să se vaite de dezastrul şi sărăcia aduse de Băsescu şi Boc.
    I-am întrebat:
    1. Ce maşină aveaţi pe vremea lui Năstase? (Avuseseră o dacie 1310 second hand şi, o bună perioadă, nimic. Acum au un Ford focus ok)
    2. Unde vă petreceaţi concediile pe vremea lui Năstase? (La Olăneşti, dacă puteau merge pe biletul gratuit al soacrei, dând şpagă la recepţie. Anul trecut au făcut un tur al Europei.)
    Răspunsul lor tâmp: Păi, ce numai noi am trecut la condiţii mai bune?
    Eu: Nu, mulţi ca voi, tocmai ăsta e meritul lui Boc.
    Am simţit că le-am dat de gândit.

    Răspunde

    • eu am reusit doar sa-i intarat pe aia.
      dar unul e cam prost, cum spuneam, iar celalalt e un ticalos orgolios, cu interese, chestii etc.
      dar m-au provocat la discutii si nu era cazul sa o dau cotita, diplomat, sa ma ascund in smarcuri.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: