Domnul ţigan şi garoiul

Două întâmplări din mediul urban.

Ieri seară eram cu soţia în autobuz. Lume puţină, iar în spate, un grup de 5-6 ţigani tineri, de 25 – 35 de ani. Unul dintre ei a apreciat că este foarte oportun să împartă cu  noi nişte manele splendide, mes amis, aşa că a scos un telefon mobil şi i-a dat să cântă difuzorul lui.

Surprins şi iritat, mă întorc spre grupul de melomani. Melomanii se uită rânjiţi la mine, uşor sfidători, oricum, impertinenţi. Ne uităm unii la alţii două secunde şi mă întorc la locul meu.

Telefonul bocea în continuare. Oare vroia la el acasă, la stăpânul său? Unul dintre slujitorii Eutherpei din spatele nostru mârâie  vesel: „Aşa-s ţiganii, nesimţiti”. Cikalaka-cikalaka. Dar nu apucă artistul din telefon să-şi desăvârşească misiunea, că o altă voce: „Hai, mă, opreşte-l.” Cikalaka-cikalaka, telefonul, încă 10 secunde. Apoi, linişte. Linişte.  „Să mă cac în basca lui.” – rupe altă voce tăcerea posomorâtă.  Nu purtam bască în acea seară, aşa că nu m-am considerat vizat de aserţiunea respectivă. Mă simţeam, însă, într-un fel, cu musca pe căciulă.

Coborâm.

Întâmplarea doi. Urc în microbuz, dau cu bună ziua. Şoferul tace, îmi ia banii, nu-mi dă nici un bilet, îi dă bice. E aglomerat, stau în picioare lângă el.

Şoferul e un ţigan tânăr, gras, bulbucat, cam nebărbierit, cu un tricou roz, tip polo, cu gulerul alb ridicat. Stil, eleganţă, rafinament.  Însuşi Jean Paul Gaultier şi-ar fi băgat unghia-n pulă de ciudă.   Mănâncă o felie de pizza înfăşurată într-un celofan mânjit de sos. Haleşte cu poftă, dă restul, conduce din coate, bolovăneşte ochii în jur.

La un moment dat, un copilaş de şcoală generală îl roagă să oprească. Se nimereşte lângă un chioşc. „Ia-mi o Cola la cutie de la chioşc!” gâjâie guşatul şi-i întinde doi lei peste burtă. Copilul, derutat, iniţial, înţelege şi se conformează. În doua secunde, e înapoi cu sucul. Ţiganul ia cola, nu-i zice nimic, în timp ce copilul îi caută privirea pentru a-i răspunde la un eventual „mulumesc”. Garoiul îşi suge dinţii, deschide cutia şi îşi bagă botu-n băşicuţele de cola.

Îmi pare rău că nu m-am întors a doua oară, să le spun „Mulţumesc!” ţiganilor care, atât cât au putut şi ei, au fost lorji.

Anunțuri

One response to this post.

  1. […] dincolo de lipsa şcolii, vorbim aici de un minim bun simţ. Pe care unii dintre ei îl pot avea. Data trecută, ţiganii au mârâit ceva, dar au oprit telefonul ăla, până la urmă. E un început firav, dar […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: