Eutherpo, căca-m-aş în gura ta!

Astăzi i-ar ne-am multiculturalizat în autobuz. Şi pe aceeaşi linie.puradel pistolar

I-am bunghit din staţie, unde stăteau de vorbă în trilurile unui telefon mobil. Smiley, chestii hip. Ia te uită, doi ţigănuşi de 14-15 ani care nu o ard pe manele.

Sunt uşor zdrenţăroşi, nu-s genul de ţigani cu bani. Urcăm pe aceeaşi uşă, eu atent la ei  să nu se dea la poşeta soţiei şi-l văd pe deţinătorul telefonului cum se scarpină la carici. Eh, lua-te-ar dracu’ de nespălat.

Ficiorii se postează în spatele vehiculului  şi îşi contină audiţia, absorbiţi, în acelaşi timp, într-o discuţie purtată în gura mare.  Dacă în staţie Smiley se estompa printre zgomotele oraşului, aici, în tubul de metal, Smiley părea că se culcuşise, ca o urechelniţă urlătoare, fix lângă timpanele noastre. Şi nici Demostene nu s-ar fi făcut de râs cu nişte elevi ca cei doi. Ton uşor ridicat, voci pătrunzătoare, până-n fund la taxatoare.

Însă nu apuc să-l muiesc bine pe Smiley în gând, că acesta amuţeşte, ruşinat de discursul meu interior. Iar în locul lui,  pe scena muzicală improvizată în autobuz de cei doi melomani urcă, mânca-ţi-aş, Geronimo Sifilis, sau Sandocan Spaniolu’, sau Elwys Goldatu’, sau morţii mă-sii, un gunoi de felul ăsta.

Lumea din jur, ori iubitoare de manele, ori nespălată de foarte-foarte multă vreme în urechi,  nu zice nici „pâs”. Mă, cât pula mea de toleranţi sunt ăştia?! mă întreb eu. Soţia era verde-brotăcel de silă.

Şi mă întorc pe jumătate spre ei: „Băi, dă şi tu telefonul ăla mai încet, sau opreşte-l!”. Cioroiul mic se uită foarte urât la mine şi nu schiţează nici un gest. Sunt, probabil, de trei ori mai înalt şi mai greu decât el. Dar tot se uită cu ură, plin de tupeu. Mă  întorc complet la el. „N-auzi, mă?! Ce te uiţi aşa?”. Garoiul începe să-şi butoneze telefonul şi dă sonorul mai încet, însă comentează obraznic: „Da’ nu mai ţipa mă, gata, că l-am dat! Şi am dreptu’ s-ascult!”

Hauliu. Are dreptul să asculte?! Ce reziduu de discurs i-a rămas ăstuia în diblă? Ce fel a mânărit memoria lui nişte căcaturi pe care i le-a recitat vreo proastă nefutată de la Organizaţia „Salvaţi Şalvarii”? De unde a mai ieşit şi argumentul ăsta de sorginte oengistă, după cum bănuiesc eu? Din ce căpăţână proastă de hipster nedus la muncă, dar care a muls toată viaţa lui fonduri europene? Paranteză: am avut de-a face cu vreo trei oengişti d-ăştia.  După o vreme , doi dintre ei mi-au propus să le ţepuim organizaţia. Nu masiv, ci aşa, cât să le iasă şi lor de-un suc, de-o friptură de-aia de-a lui MRU.

Asta-mi aduce aminte de un reportaj văzut pe vremuri la un post TV despe mafia imobiliară din Timişoara, controlată de ţigani. Şi era un moment în care bulibaşa cobora nişte scări interioare, cu mascaţii pe lângă el. Şi spunea ţiganul : „Noi avem drepturili noatre!”. Futu-vă-n inimă cu drepturile voastre lipsite de orice obligaţie, de gunoaie ce sunteţi. Asta fac imbecilii de pe la oengeurile ţăgăneşti: le bagă ăstora în cap că au drepturili lor.

O excepţie notabilă (pe care o cunosc eu) de la valul de paraziţi este un ţigan instruit,  Valeriu Nicolae, care înţeleg din presă că se scoboară prin Ferentari, îi ia cu lopata la şcoală şi se pare că scoate ceva din ei.

Nene, dar, dincolo de lipsa şcolii, vorbim aici de un minim bun simţ. Pe care unii dintre ei îl pot avea, cu chiu, cu vai. Data trecută, ţiganii au mârâit ceva, dar au oprit telefonul ăla, până la urmă. Şi erau cinci şase, nu mă puteam impune cu forţa în cazul ăla. L-au oprit pentru că au ajuns la concluzia că deranjează şi, cel mai important, le-a păsat.  E un început firav, dar care arată că se poate. Pentru că nu necesită bani sau alte resurse materiale. E doar un efort de atitudine, este nevoie doar de o minimă bunăvoinţă, de o fărâmă de bun simţ. Sau, măcar, de o inteligenţă procedurală deprinsă din experienţă sau insuflată de familie, pentru a nu stârni furia, sila şi ura celor de lângă tine.

Anunțuri

One response to this post.

  1. Posted by Amărăşteanul on 4 Mai 2013 at 14:11

    Cine , mo, Valeriu, hăla care să dătea bursier pă la IBM? Şî cum ai tu curaju’ să te iei dă Mafia himobiliară dă pă Bega, pupa-te-aş? Vrei să te trezeşti cu hândel pă clanţă sau cu anunţuri lipite pă geam: ,, Aici locuieşte ţâgani”?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: