Archive for the ‘manca-te-as’ Category

Ghiudemul de Medgidia şi Salamul de Sibiu

Prietena care ni l-a cumpărat ne-a asigurat că are doar vită şi oaie. „Aidar e om serios, nu-şi bate joc. Face cel mai bun ghiudem”.

Ştiu şi eu ce sa zic… Dacă nu are şi cal, ce i-o fi trebuit tătarului să-l facă aşa, potcoavă?

ghiudem

 

 

 

 

 

 

 

Să-mi scot asta din cap. Nu vreau să fac nici o asociere între modul în care arată produsul şi materia primă. Vreau să halesc în continuare  Salam de Sibiu, despre care, tot aşa, suntem asiguraţi că, în ciuda formei şi a dimensiunii, nu are nimic de cal.

pula calului

Din bucătăria popoarelor. Azi, machidonii

Haleul de astăzi se numeşte piperchi ţârgâsiti. Sună ca dracu’, dar e foarte mişto. Este ca Monica Bellucci, dar pe care ar chema-o Dochia  Transpiratu.

Un kilogram de ardei gras, nişte brânză de oaie, un ou, o cană de suc de roşii, o lingură de bulion, sare, piper, eventual foarte puţin ardei iute.

Se prăjesc ardeii (tăiaţi cum vreţi) în ulei de floarea soarelui. Când se înmoaie, se scot deoparte şi se presară cu sare. În aceeaşi tigaie se pune la fiert sucul de roşii, în care se adaugă bulionul şi juma de cană de apă fierbinte. Sare, piper, eventual ardeiul iute. Se lasă să scadă puţin.

Se adaugă ardeii, se ţin împreună încă 2-3 minute. Se  sparge în tigaie un ou şi se amestecă bine-bine. Sosul se va îngroşa imediat. Se opreşte focul, se rade nişte brânză deasupra şi se amestecă bine.

În farfurie, se mai rade încă o ploaie de brânză on top. Se haleşte fierbine, dar este deosebit de bună şi rece, chiar şi de la frigider.

Un produs machidonesc reuşit, discret, neghiolbănesc.

De gustibus mişto de tot

Materia verde din ceaun este un fel de mâncare roman, pui cu praz. Pe cât de dubios arată, pe atât de bun este. Arată în felul ăla pentru că aşa a arătat mâncarea în Europa până în secolul al 15-lea şi chiar mai târziu, adică până ce au pătruns pe continent două alimente capabile să schimbe culoarea maroniu-verzuie a fierturilor –  roşiile şi porumbul.

Poza, la prima ediţie a Festivalului Antic de la Constanţa, din Parcul cu pini de lângă Edificiul roman cu mozaic. Foarte, foarte mişto. Costume, personaje foarte potrivite, amplasament, fierării dacice, olărit şi ţesut pentru copii, corturi, totemuri, arme, demonstraţii, haleu după reţete de două mii de ani, noaptea intre copaci, în tabăra luminată doar de torţe şi focuri de tabără, pe un fundal muzical perfect ales – harpe şi alte cele, care te băgau în atmosferă.  Mai într-o parte, tot sub copaci, nişte mese cu bere (şi mici). Am petrecut acolo o seară, iar a doua zi, veniţi la prânz, cu gândul să stăm vreo două ore, ne-am mai lăsat duşi pe la 8 seara.

Aşadar, pui cu praz şi condimente, dintre care am reţinut (sau doar ăsta ni s-a spus)  – coriandru.

Acum eu fug în bucătărie, să încerc să reproduc şmecheria asta.

PS – papiţoiul narcisist Mazăre urma să ia şi el parte la festival, însă organizatorii i-au pregătit un costum de gladiator, sau, oricum, ceva pulete de rând; vă închipuiţi că dobitocul grandoman s-a jicnit şi n-a mai apărut?

Despre Mării şi pălării. The power of rebranding

The little girl, 10-11 ani, la masa.

Little girl, azi avem ostropel. Îti place ostropelul?

…nu.

(Aoleu….Ideea!) Dar vrei mâncărică Barbie cu pui?

 

 

 

Mâncărică BARBIE cu pui?

A bobinat ostropel strămoşesc de să se urce în farfurie, ca pisoii în bolul cu crănţănele junior. Foarte bun ostropelul, i-am tras rapid şi o garnitura simplă de orez, s-a pupat excelent cu sosul roşu.

Mezel bun, de casă

Mezelurile obişnuite, din comerţ – salamuri, pastrame, şunci –  sunt îmbălsămate şi injectate cu o gamă diversificată de baiţuri, coloranţi,  grunduri,  lacuri, acetone  şi ceva nisip (cică agent anticoagulare). Ca să ţină mai mult în galantare, ca să arate mai bine, ca să drogheze mai eficient papila. Asta e o chestiune de notorietate. Dacă am şti măsurile potrivite, cred că am putea să preparăm  „şunculiţă ca în Ardeal”, „cârnaţi ot Pleşcoi”, „parizel de la ţară”  cu ce găsim acum într-un depozit de materiale de construcţii.

În câteva generaţii, probabil că organismele o să ni se adapteze, uşor-uşor, la noile ingrediente, iar nepoţii noştri o să vadă la TV-ul implantat în retine  ştiri cu autostrăzile din Austria mâncate de ţiganii români, urmaşii consumatorilor de lebede.  Nu iarna o să fie principalul vinovat pentru găurile din asfalt.

Şapă autonivelantă cu de toate, ori o  Sălăţică Robocop de şpan?  – vor oscila, între dezmăţ  gustativ şi cura de slăbire, domnişoarele puse pe măritiş.

Nici prenadez n-a mâncat, nici gura nu-i miroase, vor spune înţelepţii veacului ce va veni.

Toate aceste sunt scrise în viitor.

Nişte doamne au păşit, deja, curajoase, pe aceast drum.  Le bănuiesc, totuşi, că urmăresc o agendă feministă foarte grijuliu mascată: eliberarea femeii din bucătărie. Mai uşor spargi o cărămidă de perete pentru cină, decât să cureţi cartofi, să spumeşti la supe şi să te frigi la cuptor.

Până va ajunge Bechtel să concureze McDonald’s, eu şi dumneai, soţia, ne-am gândit să mergem împotriva curentului (fiind vorba de mâncare, expresiile echivalente sunt nepotrivite) şi să mâncăm mezel făcut în cratiţă, nu în paharul Berzelius. Cum produsele tradiţionale, bio, mio, sunt ori foarte scumpe, ori dubioase şi falsificate, am decis să le preparăm in za haus.

Iar rezultatul rebeliunii noastre gastronomice e ăsta:

Şuncă de pui făcută a la maison, mânca-ţi-aş. Este foarte bună şi înlocuieşte cu brio mezelurile mai sus vorbite din comerţ.

How it’s made: pieptul de la doi pui se freacă cu un amestec de boia dulce şi piper măcinat grosier (eu am un mojar pentru asta). Se unge o tavă cu un firişor de ulei, se montează pieptul de pui, se adaugă 4-5 boabe de ienibahar şi o linguriţă de boabe de coriandru.  Probabil că pot fi utilizate şi alte condimente, dar astea dau o savoare specială.

Se adaugă 3-4 căţei de usturoi şi o cană de supă de pui. Aici e şmecheria. Noi ne-am luat după nişte băieţi deştepţi de pe internet şi am făcut supă-supă, cu tacâmurile de la cei doi pui, cu legume, cu tot ce trebuie. Iar zeama am bagat-o la congelator, în pungi. Când avem nevoie, dezgheţăm o punguţă, în care intră o cană. Ajunge pentru două luni.

Mai departe – se acoperă tava cu o folie de aluminiu şi se lasă o oră la cuptor, la foc mediu. În ultimele 10 minute, folia se poate scoate, dacă doriţi să prindă puţină rumeneală.

Se taie numai după ce s-a răcit şi se păstrează la frigider, într-un vas acoperit, ca să nu se usuce şi, pentru două persoane, ajunge o săptămână. E meserie si dpdv bănesc. Reţeta am găsit-o  pe cevabun.ro, unde sunt multe alte chestii mişto.

Căşunene, Costeluşe, poftă bună şi vouă!

Foarte simplu, foarte bun

Ce recomand eu insistent: paste cu ton, masline verzi si patrunjel.

Nu e mare lucru de povestit, e foarte comod de facut, in 7-8 minute, cat fierb pastele.

Asadar –  paste de orice fel, o conserva de ton, masline verzi cu gogosar taiate feliute (rosul gogsarilor da bine si la ochi, in atata alb si verde), poate 2-3  capere, branza rasa (din aceea pentru paste, sa gaseste la pungute, gata rasa ). Doua fire de ulei de masline si, daca vreti, un praf de boia iute/dulce, asa, mai mult de kiki. Sau niste fulgi de ardei iute.

Deasupra, la final, mult patrunjel proaspat.  E soft, lejer, de vara. Foarte bun.

Acum mergeţi de vă răsfăţaţi iubitele cu acest preparat delicios, capabil să satisfacă şi cele mai rafinate gusturi.

Poza este luata de pe sfizi.com si aduce de departe cu ce mi-a iesit mie. Pana sa ma dezmeticesc  sa fac o poza artistica, deja contemplam trist farfuria, cu gandul ca trebuia sa fi facut mai mult. 

Grătarătă, excursietă

Ca mulţi dintre români, am ales să ne petrecem o parte din minivacanţa de 1 mai în Bulgaria. Am facut calculele si am constatat ca vom fi nevoiti sa scoatem din buzunare o suma rezonabila. 

Odata ajunsi in Bulgaria, nu vom tine calea statiunilor all-inclusive, ci ne vom indrepta spre ferma de scoici de la Dalboka. Aici functioneaza si doua restaurante cu specific, desigur, pescaresc. Fie ca vom alege supa de midii, midiile cu usturoi, midiile pane, sau midiile cu vinete, suntem siguri ca vom fi rasfatati cu senzatii gustative dintre cele mai alese.

Priceperea bucatarilor, prospetimea produselor, dar si frumusetea cadrului natural au facut ca romanii sa devina, de-a lungul anilor, obisnuiti ai locului.

Locatia se gaseste la cativa kilometri de Kavarna, un orasel aflat pe drumul spre Balcic. Atentie sporita, insa, daca va deplasati cu un autoturism scump! Dupa cum se stie, Bulgaria, mai cunoscuta si sub denumirea de Burglaria*, este raiul hotilor de masini de lux. Restaurantele sunt amplasate la baza unei faleze abrupte, iar cele mai multe masini sunt lasate sus, intr-o parcare, unde nu este exlcus sa cada victime raufacatorilor.

Preturile sunt pentru toate buzunarele. O portie de midii la tigaie cu sos picant, de 400 de grame, costa 7 leva, adica 15 lei noi roni, iar pentru o bere bulgareasca Kamenitza veti mai scoate din buzunare  inca 2 leva, ceea ce inseamna aproape 4,5 lei. Cei mici se pot racori cu un suc de aproximativ 3 leva, sau cu un ayran delicios,  care costa sub 2 leva.

Meniul este foarte variat si include, pe langa midii, si  pesti de Marea Neagra, precum calcanul, lufarul, zarganul, chefalul sau stavridele, dar si raci de balta, sau sturioni.

Trebuie sa spunem cu tristete ca, si la acest capitol, bulgarii ne-au luat-o iar inainte. Pe litoralul romanesc al Marii Negre, pestele din restaurante este cumparat de la supermarket, de multe ori congelat. Din meniuri nu poate sa lipseasca in nici un caz pangasius-ul, un peste care provine din Asia, cel mai adesea din apele Mekong-ului, foarte poluate cu metale grele.

Ca o marturisire, mai este de adaugat ca eu, traitor pe litoral, trebuia sa fiu satul, la varsta aceasta, de toate lighioanele Marii Negre. Trebuia ca faleza sa fie intesata de carciumi, chioscuri, taverne si terase cu tot felul de nebunii pescaresti. In schimb, n-am mancat niciodata  calcan, sau creveti. Nici macar midii despe care sa stiu ca au fost culese din Marea Neagra. Probabail ca am inghitit din Marea Neagra mai multi rahati diluati in valuri,  decat stavrizi la cuptor.

Incheiem spunand ca reporterii retardati, care nu reusesc sa sară din ţarcul cu şabloane, ar trebui duşi la Dalboka,  lângă midii şi, într-o scenă desprinsa, parca, dintr-un film de groaza, lasati sa facă perle de-adevăratelea.

prima poza e luata, cum sa zic,  de pe ilmenudiangela.wordpress, iar a doua, de pe cerecomand.ro

* nou, original! gluma scoasa de mine acum!