Posts Tagged ‘jurnalism’

Te salut, generaţie de jurnalişti în blugi!

Domnu Dănuţ, nea Mariusică, ce mai făcurăţi, vericilor?

blugi caracalblugi caracal detaliu

Anunțuri

Hai la vot!

Poliţia politică portocalie, cu noi stenograme

Schimbarea guvernării portocalii este numai jumătate din calea de parcurs pentru eliminarea statului poliţienesc.

Pentru că, asemenea şarpelui veninos, care poate muşca chiar  şi după ce trupul îi este despărţit de cap, la fel şi Traian Băsescu este capabil să otrăveasca societatea şi după ce partidul i-a fost despărţit de putere.

Presa incomodă este, din nou, ţinta unui atac furibund al preşedintelui-năpârcă. Utilizând o tactică veche, Băsescu a lansat către public  înregistrările discuţiilor dintre jurnaliştii incomozi Preşedinţiei şi adversarii săi politici, urmărind să îi decredibilizeze pe opozanţii Ciumei Oranj.

Iată o astfel de înregistrare, care arată, chipurile, cum jurnaliştii satisfac prompt comenzile  patronilor:

Glumă deosebită, născocită chiar de mine, patronul acestui blog:

Q: De ce nu se mută Mircea Badea de la părinţi nici la 40 de ani?

 A: Pentru că îi place să mănânce căcat ca la mama acasă.

Jurnalistele care folosesc mucii ca aditiv în fasolică

În Evenimentul Zilei de astăzi, o doamnă jurnalist  ne vorbeşte despre Adolescentele care folosesc avortul ca mijloc de contracepţie.

Eu aştept şi următoarele titluri:  „Politicienii care fură pe faţă milioane de euro, ca să nu fie bănuiţi că îşi fac piaţa cu maşinile de serviciu”. Sau „Femeile care devin actriţe porno, ca să nu creadă lumea că  ar fi  nişte materialiste care s-ar mărita pe interes”.  Şi „Mihai Morar, care ciordeşte poante de pe net în văzul lumii, ca să nu lase impresia că este un tălâmb lipsit de umor”.

Avortul, ca mijloc de contracepţie?! Iniţial, am crezut că jurnalista şi-a pierdut capul între figurile de stil căutate pentru titlu. O scăpare. Apoi, am văzut că ne vorbeşte despre situaţia din Wales. O fi un fel de judeţ, sau un oraş mai mic din Anglia.  Că nu se precizează clar în articolul din Daily Mail, de unde este preluată ştirea. Wales scrie acolo, Wales rămâne şi-n traducerea noastră.

Asta nu mai e scăpare, doamna nu ştie că Wales este Ţara Galilor. Şi copiază fără să gândească tot ce debitează autoarea articolului original.

Face ziarista britanică o gafă,  gafa rămâne şi la traducere în limba română. Latest figures suggest many girls are using abortion as a form of contraception.  Ladies, please. Şi în engleză, şi în română, „contracepţie” şi „avort” au aceleaşi înţelesuri, nu poţi împiedica apariţia sarcinii înlăturând o sarcină deja existentă.

Dincolo de gafele astea, treaba e nasoală. O grămadă de adolescente britanice avortează ca la balamuc. De ceeee? Pai, iată de ce: UK teenage girls ‘worst drunks’.

Însă lucrurile pot evolua în bine. Eu cred că deschiderea societăţii engleze către multiculturalism , combinată cu mobilitatea crescândă a populaţiei europene, va duce în timp la diminuarea numărului de avorturi la adolescentele din UK.  Dar o să creşte proporţional numărul dă nunţi cu mirese borţoase dă 12 ani, I would eat yours!

Later edit. EVZ recuperează la interviul fără menajamente cu măturoiul puturos care şi-a găsit şi el serviciu pe la 40 de ani. De fapt, nu şi-a găsit, ci i s-a dat. Oare primeşte şi el salariu, sau direct pensie?

Despre Mircea Badea înţeleg de ce nu se mută de la părinţi: are în fişa postului să mănânce rahat ca la mama acasă. Dar Remus? Bine, bullshit consumă şi Remus, e freelancer.  Dar, să nu te mai vezi de păr şi să urli din camera ta de licean, bagat pe jumate în şifonier,  „Maamăăă, vezi că nu mai am chiloţi, pune şi matale maşina. …” WTF, Remuse?!

Poate tu

În blocul copilăriei mele, undeva pe lângă Casa de Cultură din Constanţa, trăia o familie inventata pentru borcanele cu formol ale muzeului de la Institutul de Medicina Legala.

Fraţi incestuoşi , surori bataioase si cu burta la gură de la 16 ani, alcoolici, reduşi mintal, bolnavi de epilepsie. O karma groaznica, sau inbreeding-ul, ii cadorisise pe cei 6-7 oameni din  apartamentul de doua camere cu cele mai modeste dintre virtuti si cu cele mai detestabile defecte.

Matriarha, doamna L., femeie de serviciu la spital, era permanent însotită de o aură acră de transpiraţie. Împreună cu doamna B., care ne fermeca vara cu gambele ei acoperite cu un păr ca pluşul, putea să-l faca pe un adolescent mai slab de inger sa renunte o saptamana la obsesia pentru ţâţe.

Vedeta jalnică a familiei era Neluţu. Bolnav de epilepsie, alcoolic, cu minte de copil, în jur de 30 de ani, slab şi jigărit şi cu nasul turtit, ca al lui Paul Păcuraru, de la un pumn luat prin cartier. Când gasea ocazia sa bea, Nelutu sa facea urgent pulbere si incepea un show horror.

Familia nu-l mai lasa  in casa, iar asta batea cu pumnii si picioarele in usa, urla, plangea, striga ca un animal, o injura pe maica-sa. Cateodata reusea sa intre in casa, de unde se auzeau imediat urletele lui Nelutu, niste icnete si  bubuituri de mobila. Dupa care Nelutu era aruncat pe palier, unde tipa sfasietor, plangea scancit ca un caine si se vaita timp de o ora ca nu mai poate de la bataie. Groaznic.  In perioada aia locuiam un etaj sub familia L, iar pe vizor, vedeam sus, in capul scarilor, umbra schiloada a lui Nelutu, care dormea chircit, vara-iarna, pe un preş.

Pe langa reactiile pomenite, Nelutu mai păţea ceva la betie. Mai intai se pişa pe el, săracu. Şi purta o unică pereche de pantaloni de stofa de culoare deschisa, ridicati pâna spre la stern, pe care pata de urina era la fel de vizibila ca sânii Ralucai Badulescu.

Intr-o seara, parca de Înviere, toti handralaii de liceu de la bloc eram adunaţi in fata scării. Si, hop, apare si Nelutu.  Nu se clătina, nu se vedea ca e pulbere. Cand s-a apropiat, doar nadragii uzi pana in jos, pe crac, aratau ca scapase la alcool.  Initial, nimeni nu i-a zis nimic. Nelutu fuma linistit in picioare, langa noi, sub stalpul de iluminat. Cand desenul de pe pantaloni a prins a se modifica,  semn ca Nelutu tocmai făcea pe el din nou, Dani l-a interpelat:

– Neluţu, te-ai pişat pe tine, ma’?

Neluţu nici nu a clipit, nici nu s-a intors spre interlocutor,  a tacut putin si i-a raspuns:

– Poate tu!

Doru Buşcu, deja un veteran al acestui frumos blog,  a scris un editorial care mi-a adus aminte de păţania asta. Îi ia în vâful peniţei pe jurnaliştii-sclavi ai puterii portocalii (Tapalaga, Pora, Lupea), care,  speriati ca dupa alegeri se va inchide robinetul cu bănet pentru care şi-au vandut sufletele si obrazul, amuşineaza de pe-acum alte cururi si alte buzunare, eventual in tabara advsersa. „E de presupus că mîncătorii de căcat se pregătesc să-şi schimbe polonicul”, spune Doru Buscu.

„J’accuse!” enunţă linistit Doru Buscu.

Pai, maestre, aveti dreptate sa acuzati, macar din principiu,  renuntarea la deontologia profesionala, sa-i aratati cu degetul pe cei care  manjesc obrazul breslei.  La Tapalaga gasesc pe HotNews cel putin un articol recent il care il ia la perpulis pe Basescu, dar nu asta este importat aici. 

Dar infierarea tradatorilor trebuie precedata de o plimbare-n piata publica,  cu melonul plin cu cenuşă. Care să va curgă pe obraji, in vazul lumii,  ca pişatul pe pantalonii lui Neluţu.  Pentru ca sunteti vinovat de aceeasi magarie pe care o identificati la altii: prostitutia jurnalistica.

În decembrie 2009, după ce interfaţa sa, Mircea Geoana, pierde alegerile, Sorin Ovidiu Vantu isi suna angajatii care-i conduceau trustul media si le explica in ce parametri au voie sa functioneze:

„Nu sunteti liberi, nene. Va convine, lucrati, nu va convine, plecati, ce mare cacat!”

Flegma asta a prins-o din zbor, precum o foca flamanda sardina sarata, Sergiu Toader.

Pentru Doruleţ Buşcu, SOV a pregătit următorul cocktail de căcat:

„Dacă decidem, de exemplu, mâine suntem tovarăşi cu Băsescu. Păi de mâine, toată lumea îl lasă pe Băsescu în pace. E ca exemplu. Sau mâine agresăm, criticăm cu supra de măsură, instituţia f…ut- ului din România. Toată lumea începe să înjure instituţia f…ut-ului din România.[…] Nu, mamă, nu, mă, Doruleţ! Dar cum să lucreze salariaţii, cărora le dau să mănânce, împotriva intereselor mele? Asta-i noaptea minţii! Pe banii mei! Asta este noaptea minţii! Ei luându-şi o şpagă de doi bani sau aranjându-şi vreun post în viitorul guvern. Nu se poate aşa ceva. Şi dacă am fost cu menajamente, cu mănuşi, cu aia, cu aia, de-acuma nu mai sunt, de-acuma e pe faţă totul. Şi aşa e normal în toată lumea asta. Ce, am fost eu puţin legat la ochi, dar lucrurile ­s-au terminat. Deci construieşte organizaţia în acest sens, bătrâne!

Doruleţ-bătrânul scânceşte ceva, dar îşi bagă instantaneu minţile-n cap. Ce să facă, ce sa facă?! Sa-l bage-n pizda ma-sii pe mustaciosul vrajitor si sa plece-n lume cu baietii aia talentati, sa mestereasca o revista a lor? Sa denunte glandul cat un pumn vârât in gura presei?

Sau sa-si aranjeze baveţica si sa asculte cuminte ce vrea stapanul?

Doruleţ-integrul a rămas să conducă Academia Catavencu asa cum si-o dorea SOV, si a schimbat condeiu-n polonic si haznaua-n calimara.

– Doruleţu, ai mancat cacat, ma’?

– Poate Tapalaga!

Doar un faliment fulgerator i-a putut desparti pe SOV si Doruleţ, un an mai târziu. Peştele de presa  SOV scapatase,  sursele de bani pentru balerine de lux dispareau. De rămas, rămânea, însă, ura adâncă pentru mecanismul care a arătat că împăratul editorialelor umblă în curul gol pe bulivar.