Ia-ţi, Janyno, ziua bună

Remus Cernea este consecvent: „Mă voi căsători doar cu o entitate biologică de etnie romă, cu sexualitate misterioasă şi fără nici un Dumnezeu!”.

BONUS

Cum stă treaba cu boicotul

Ponta despre ameninţarea lui Băse cu boicotul la referendumul pentru revizuirea Constituţiei useliste: cică neparticiparea nu este o formă de exprimare. Sau aşa ceva. Adică aceeaşi prostie pe care o molfăiau idioţii  vara trecută, la suspendare, cum că aia care nu vin la vot nu contează, că-şi abandonează dreptul de a se exprima pe chestiuni de interes public major.

Dădeţi-mi voie să mă micţionez pe prostiile astea. Aşadar: avem 3-4 categorii de poziţionări vizavi de implicare pulimii în procese de acest fel.

1. Pulimea care, în mod tradiţional, nu se duce la vot. A fost o singură dată, prin anii 90 şi nu i-a plăcut. N-o interesează cine participă, n-o interesează cine câştigă. Îi este indiferent. Nu vrea să îşi exprime opinia pe acest subiect.  Nu are nici o intenţie să influenţeze, cumva, rezultatul scrutinului.

2. Ăia care se duc la vot, care se mai ceartă cu prietenii şi cu vecinii pe tema alegerilor, a referendumului. Vor să îşi exprime direct opinia, sunt implicaţi, sunt interesaţi, vor să influenţeze rezultatul votului.

2 secund. Subcategoria ălora care se duc la vot/referendum de frica primarului, a patronului, ori care votează pe bani/50 de ţuică. Asta e altă chestie.

3. Boicotiştii, boicotarzii, boicoteurii. Ăia care nu se duc la vot, dar care urmăresc, prin această metodă, să influenţeze rezultatul scrutinului. Absenteismul lor este o formă alternativă de exprimare a voinţei cetăţeneşti. Sunt conştienţi că boicotul are rezultate directe, clare, asupra rezultatului final şi, în condiţii vitrege, aleg să utilizeze această armă electorală. Voinţa lor este explicită, nu există dubii asupra implicării lor în tranşarea chestiunii supuse dezbaterii publice/votului.

Aşadar, domnu’ Victoraş, stimaţi idioţi – mai uşor cu măgăriile acestea.

votant-care-stie

Eutherpo, căca-m-aş în gura ta!

Astăzi i-ar ne-am multiculturalizat în autobuz. Şi pe aceeaşi linie.puradel pistolar

I-am bunghit din staţie, unde stăteau de vorbă în trilurile unui telefon mobil. Smiley, chestii hip. Ia te uită, doi ţigănuşi de 14-15 ani care nu o ard pe manele.

Sunt uşor zdrenţăroşi, nu-s genul de ţigani cu bani. Urcăm pe aceeaşi uşă, eu atent la ei  să nu se dea la poşeta soţiei şi-l văd pe deţinătorul telefonului cum se scarpină la carici. Eh, lua-te-ar dracu’ de nespălat.

Ficiorii se postează în spatele vehiculului  şi îşi contină audiţia, absorbiţi, în acelaşi timp, într-o discuţie purtată în gura mare.  Dacă în staţie Smiley se estompa printre zgomotele oraşului, aici, în tubul de metal, Smiley părea că se culcuşise, ca o urechelniţă urlătoare, fix lângă timpanele noastre. Şi nici Demostene nu s-ar fi făcut de râs cu nişte elevi ca cei doi. Ton uşor ridicat, voci pătrunzătoare, până-n fund la taxatoare.

Însă nu apuc să-l muiesc bine pe Smiley în gând, că acesta amuţeşte, ruşinat de discursul meu interior. Iar în locul lui,  pe scena muzicală improvizată în autobuz de cei doi melomani urcă, mânca-ţi-aş, Geronimo Sifilis, sau Sandocan Spaniolu’, sau Elwys Goldatu’, sau morţii mă-sii, un gunoi de felul ăsta.

Lumea din jur, ori iubitoare de manele, ori nespălată de foarte-foarte multă vreme în urechi,  nu zice nici „pâs”. Mă, cât pula mea de toleranţi sunt ăştia?! mă întreb eu. Soţia era verde-brotăcel de silă.

Şi mă întorc pe jumătate spre ei: „Băi, dă şi tu telefonul ăla mai încet, sau opreşte-l!”. Cioroiul mic se uită foarte urât la mine şi nu schiţează nici un gest. Sunt, probabil, de trei ori mai înalt şi mai greu decât el. Dar tot se uită cu ură, plin de tupeu. Mă  întorc complet la el. „N-auzi, mă?! Ce te uiţi aşa?”. Garoiul începe să-şi butoneze telefonul şi dă sonorul mai încet, însă comentează obraznic: „Da’ nu mai ţipa mă, gata, că l-am dat! Şi am dreptu’ s-ascult!”

Hauliu. Are dreptul să asculte?! Ce reziduu de discurs i-a rămas ăstuia în diblă? Ce fel a mânărit memoria lui nişte căcaturi pe care i le-a recitat vreo proastă nefutată de la Organizaţia „Salvaţi Şalvarii”? De unde a mai ieşit şi argumentul ăsta de sorginte oengistă, după cum bănuiesc eu? Din ce căpăţână proastă de hipster nedus la muncă, dar care a muls toată viaţa lui fonduri europene? Paranteză: am avut de-a face cu vreo trei oengişti d-ăştia.  După o vreme , doi dintre ei mi-au propus să le ţepuim organizaţia. Nu masiv, ci aşa, cât să le iasă şi lor de-un suc, de-o friptură de-aia de-a lui MRU.

Asta-mi aduce aminte de un reportaj văzut pe vremuri la un post TV despe mafia imobiliară din Timişoara, controlată de ţigani. Şi era un moment în care bulibaşa cobora nişte scări interioare, cu mascaţii pe lângă el. Şi spunea ţiganul : „Noi avem drepturili noatre!”. Futu-vă-n inimă cu drepturile voastre lipsite de orice obligaţie, de gunoaie ce sunteţi. Asta fac imbecilii de pe la oengeurile ţăgăneşti: le bagă ăstora în cap că au drepturili lor.

O excepţie notabilă (pe care o cunosc eu) de la valul de paraziţi este un ţigan instruit,  Valeriu Nicolae, care înţeleg din presă că se scoboară prin Ferentari, îi ia cu lopata la şcoală şi se pare că scoate ceva din ei.

Nene, dar, dincolo de lipsa şcolii, vorbim aici de un minim bun simţ. Pe care unii dintre ei îl pot avea, cu chiu, cu vai. Data trecută, ţiganii au mârâit ceva, dar au oprit telefonul ăla, până la urmă. Şi erau cinci şase, nu mă puteam impune cu forţa în cazul ăla. L-au oprit pentru că au ajuns la concluzia că deranjează şi, cel mai important, le-a păsat.  E un început firav, dar care arată că se poate. Pentru că nu necesită bani sau alte resurse materiale. E doar un efort de atitudine, este nevoie doar de o minimă bunăvoinţă, de o fărâmă de bun simţ. Sau, măcar, de o inteligenţă procedurală deprinsă din experienţă sau insuflată de familie, pentru a nu stârni furia, sila şi ura celor de lângă tine.

Evenimentul Zilei şi mitraliera cu muci

Cam cu frecvenţa asta dă EVZ cu mucii în fasole.

Acum câteva luni, un băiat scria despre Lens Armstrong, iar până la prostiile de astăzi, am mai tot remarcat diverse gafe, pe care nu m-am mai ostenit să le notez. Intraseră într-o notă aproape de obişnuit.

Merită remarcat, însă, sadismul ori prostia cu care Ana-Maria Adamoae o omoară pe săraca Margareta de două ori, în două feluri, la distanţă de 3-4 rânduri.

margareta

 

 

 

 

 

 

Tot astăzi, Feri Predescu, un ziarist constănţean pe care îl stimez pentru că s-a luat de guler cu Mazăre (a şi pierdut un proces cu daune usturătoare), scapă una destul de nasoală: „statul român să numai susţină etc etc”.

Însă prostul săptămânii rămâne Mihnea Petru Pârvu, cu un reportaj plin de clişee şi de bătrânisme despre cum halesc tătarii carne de cal. Ia uite ce forţă narativă de doi lei şi la Petru ăsta, te caci pe tine de emoţie:

Eu îmi cresc caii, eu îi tai şi tot eu îi mănânc!”, te fixează, cu privirea oblică, aprigul tătar, de te ia pe şiră.

Petru e îmbâcsit şi fals în continuare:

Imamul Mamut Bor-Selin are 72 de ani şi e înţeleptul comunităţii. Dă din cap în semn de aprobare. Când deschide gura, toată asistenţa amuţeşte, în semn de mare respect.

Te ia pe şiră, asistenţa amuţeşte în semn de mare respect, dăm tonul distracţiei, petrecem pe cinste, păstrăm cu sfinţenie. Petru, du-te, mă, la Kanal D, sau ceva de felul ăsta, cu reportajele şi exprimările tale de căcat.

În aceste condiţii, te suspectez că eşti şi cam prost. Cică „Istambul”. Pare plauzibil la EVZ, nu cred că e o eroare de tehnoredactare, cum este la „căţi vine”.

istambul

 

 

 

 

 

 

 

Titlul reportajului este la fel de stupid. „Am mâncat un mânz de şapte luni cu tătarii din Dobrogea”. Nu mă aşteptam să fie ceva cu trimieri literare,  gen „El Zorab cu de toate”, dar nici să cadă aşa, din pod, ca o confesiune făcută în post de Oana Roman. Puţin efort, niţică imaginaţie, vă rog.

Ce e aia „Am mâncat un mânz de şapte luni cu tătarii din Dobrogea”? Băi, Petrică, cum era dacă Nabokov ar fi scris „Am futut-o pe una de doişpe ani”, în loc de aiconicul „Lolita”?

Varanului, în versuri, oral.

Când corabia începe să ia apă, unii şobolani fug. Alţii se apucă să scuipe liric unde au lins înainte.

Nota, vă rog!

Marius Tucă (n.n.  – pe bune!)

Băiete, să ne faci nota!

E târziu,
suntem ultimii clienţi
şi, în curând,
dacă nu vom pleca,
nici drumurile
n-o să ne mai aştepte.

Te rog, nu ne trece şi vieţile
la socoteala asta,
am venit cu ele de acasă.
Dar nu uita să adaugi
toate înfrângerile
consumate până la capăt.
N-a mai rămas nimic,
am lins farfuriile.

Fii atent la calcule, băiete,
să nu cumva să scazi
marile izbânzi,
fă o notă separat
şi, mai ales,
nu le trece lângă şpriţ.

E târziu, băiete, dar nu uita
să treci şi umilinţele.
Știu, nu ţi-ar ajunge
toate notele de plată din lume.
Trece-le la pauşal,
dar ai grijă
să-ţi rămână loc
să tragi linia,
consumaţia,
din punctul ăsta de vedere,
este abia la început.

Băiete, e târziu,
e foarte târziu,
trece totul repede.

Încarcă-ne nota!
o merităm
cu vârf şi îndesat,
am consumat
şi ne-am consumat
până la ultimul sentiment,
până la ultima respiraţie.

Trece, nu te ruşina,
şeful de sală
o să fie necruţător,
trece şi toate iubirile
împărtăşite
sau neîmpărtăşite,
nu mai avem timp
nici măcar
pentru o chiflă.

Știu, băiete,
după socoteala ta
îţi dă cu minus.

Pune plus!
e prea târziu să mai discutăm
detaliile, micile amănunte,
virgulele.

Și mai adu o sticlă
cu vin roşu,
că, după socoteala noastră,
noi vom rămâne aici
drept bacşiş.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/marius-tuca-nota-va-rog-640209.html

Să vă fie de bine, dom’ Profesor! Şi dumneavoastră, domnu’ poet.

Te salut, generaţie de jurnalişti în blugi!

Domnu Dănuţ, nea Mariusică, ce mai făcurăţi, vericilor?

blugi caracalblugi caracal detaliu

Ghiudemul de Medgidia şi Salamul de Sibiu

Prietena care ni l-a cumpărat ne-a asigurat că are doar vită şi oaie. „Aidar e om serios, nu-şi bate joc. Face cel mai bun ghiudem”.

Ştiu şi eu ce sa zic… Dacă nu are şi cal, ce i-o fi trebuit tătarului să-l facă aşa, potcoavă?

ghiudem

 

 

 

 

 

 

 

Să-mi scot asta din cap. Nu vreau să fac nici o asociere între modul în care arată produsul şi materia primă. Vreau să halesc în continuare  Salam de Sibiu, despre care, tot aşa, suntem asiguraţi că, în ciuda formei şi a dimensiunii, nu are nimic de cal.

pula calului

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.